The Trial, by Kafka

Am citit recent aceasta carte in limba engleza. mi-au trebuit nervi tari si rabdare mai multa ca de obicei, dar am terminat-o. si in final a ajuns sa fie una din cartile mele favorite. ciudat. dar de ce mi-a placut?

poate pentru ca are intotdeauna un alt inteles, fiecare cititor o poate interpreta cum doreste fara ca macar sa fie acuzat. cititorul traieste liber, fara proces. e exact ca parabola pe care i-o spune preotul lui Joseph K. poate fi interpretata in nenumarate moduri. iar concluzia lui K. este ca fiecare interpretare e corecta pentru ca e bine argumentata.

dar macar tema cred ca e general valabila: cercetarea profunda a sinelui.

m-a pasionat absurditatea "sistemului legal". toti apartineau Curtii si totusi niciodata K. nu a putut ajunge la Judecatorii Supremi. toti dadeau sfaturi, dar nimeni nu stia nimic. nici macar motivul acuzarii. dar era un Proces. general spus: birocratie. particular: nu stim sa cautam si sa punem intrebarile corecte.ca in parabola preotului.

Joseph K. a crezut ca vede "luminita de la capatul tunelului". dar cutitul a taiat-o. noi ce credem ca vedem? si chiar vedem ceea ce credem?

London.

Sunt de acum 5 luni de cand colind strazile Londrei. Multe impresii am strans. Insa cea mai pregnanta este aceea ca fiecare zi in Londra parca ar fi o zi de Halloween. Nimeni nu pare a fi "normal" si daca mai iesi si seara din casa, ai toate personajele posibile. Iar o zi de Halloween intrece imaginatia unui om "normal".Partea buna, poti fi "anormal" fara sa fii judecat. deci daca iti vine sa porti o punga pe fata cu 2 gauri pentru ochi, nu vei atrage prea mult atentia. te poti aseza in mijlocul trotuarului turceste cu o carte in mana si nu cred ca te va deranja cineva. (inca nu am incercat asta cu cartea, dar m-am asezat in mijlocului unui shopping centre sa imi schimb o pereche de papuci si nu a fost nimeni uimit). in caz ca ai uitat sa iti faci manechiura acasa, sa te machezi sau, mai rau, sa spargi cosurile prietenului tau de pe fata,poti sa o faci foarte calm in metrou. nu esti "unicat". te poti imbraca si in pijamale chiar, va crede lumea ca e costumul tau national, chiar daca nu stie nimeni de unde vii. Mda, toate ca toate, dar nu uita te rog sa fii amabil si sa zambesti frumos. Altfel ai sa strici tot farmecul.

Aici toata lumea e gata sa iti dea o mana de ajutor, chiar daca nici ei nu stiu cum sa ajunga unde ai tu treaba sa ajungi. Toti zambesc si cuvintele de baza sunt "multumesc" si "te rog". Treb

uie sa recunosc ca inca mai am probleme la acest capitol. Si nu pot sa zic ca nu am cei 7 ani de acasa. 70% din pasagerii metrourilor, autobuzelor au o carte in mana. Felicitari lor! As vrea sa apuc ziua cand am sa vad acest fenomen si in Romania. Acasa ma simteam uneori jenata cand citeam in autobuz si parca toata lu

mea ma considera ciudata. Aici ma simt jenata cand merg singura pe metrou si nu am nici un material cultivator.

Ce altceva sa mai zic? Respir cultura. Atat. Sa nu discutam despre toate abjectiile prezente aici.

Anyway, I simply love London!

satula.

da, sunt satula. m-am saturat sa vad ipocrizie, minciuna, barfa, rautate si , mama tuturor, INCULTURA.

• de ce unii trec prin scoala ca rata prin apa si cu o diploma de BAC in mana plus una de facultate inca mai scriu "abea" in loc de "abia"?
• de ce unii nu vad niciodata partea plina a paharului , ci doar pe cea goala? ba inca imi mai golesc si mie paharul.
• altii aleg sa sufle vorbe in vant, pornite dintr-o imaginatie prea bogata si neconsumata practic in favoare societatii? iar acolo unde cade samanta barfei rasar rautate si sentimente potrivnice, fara ca pamantul-gazda sa aiba dorinta de a se aventura in a afla adevarul.
• ma doare cand vad ca asa zisii prieteni joaca un doar un rol absurd. inteleg ca viata e un "teatrum mundi" si ca fiecare om are masca lui, dar macar pastreaz-o fata de toti, nu ti-o da jos cand pleci de langa mine.

N-am sa inteleg niciodata de ce unora le este asa greu sa se "cultive".

viata

"Intr-un fel, toata viata ne aflam in larg. Si de nenumarate ori aveam impresia ca zarim tarmul. Auzim strigatul si uneori chiar este acolo tarm. Viata, cel putin asa vad eu lucrurile, e un sir nesfarsit de tarmuri, de certitudini succesive. O certitudine castigata? Suntem fericiti debarcand pe tarmul ei. Ramanem o vreme, apio intr-o zi auzim un zgomot ciudat, ridicam privirea si vedem zburand prin aer pasari necunoscute, rotindu-se deasupra noastra in ocoluri largi, din ce in ce mai dese, pana nu ne mai lasa sa dormim, ne ating obrazul, degetele, mainile, le visam noaptea si cand deschidem ochii ele sunt tot acolo in fata noastra. Atunci ne hotaram, ne ridicam, ne strangem bagajele, ne desfacem corturile din tarusii lor si ne indreptam spre portul unde ne-am lasat corabiile sa ne astepte. Acolo ne imbarcam din nou si curand vom fi in mijlocul oceanului, scrutand orizontul in speranta ca vom zari noi, primii, dunga neagra a pamantului. Poate, uneori, regretam ca am plecat din insula unde am stat ultima oara, dar intelegem apoi ca nu se putea altfel, indoielile nu ne-ar fi dat pace si trebuia sa pornim la drum ca sa obtinem o noua certitudine. E singurul mod in care putem sa ne gasim linistea."

Octavian Paler, Scrisori imaginare

deplorabil.

m-am prabusit in cele mai adanci abisuri.

end.

Plec departe, plec pe Marte ... sentimentul absolut general pe care il traiesc azi, 20 iulie 2010.

Dar sa pornesc de undeva. Niciodata nu mi-a placut de Don Quijote.Mi s-a parut penibil. Chiar daca e personajul pentru care Paler pledeaza cu inflacarare. SI poate cumva are dreptate. Fara multa nebunie in cei care au realizat ceva probabil nu am fi ajuns nicaieri ca omenire. Ar fi ras si martienii de noi. Dar ceea ce condamn la Don Quijote e ca si-a creat lumea lui si a crezut in ea. A lepadat realitatea intr-o groapa fara fund si si-a luat un Sancho care a crezut si el in lumea perfecta creata de stapanul sau. Adevarul e ca nu am citit niciodata celebrul roman a lui Cervantes, dar am citit Paler si cred ca se echivaleaza lecturile.

Problema e ca am fost si eu "nebuna". Mi-am construit si eu lumea mea. Si nu era una virtuala gen Second life sau una din piese lego. Aveam o existenta subiectiva inconjurata de o mare obiectivitate. Iar cand incompatibilitatea a devenit maxima: POC! S-a intamplat ca a explodat. Cutia Pandorei s-a desfacut, amalgamul de sentimente zboara haotic in propria-mi fiinta. Insa eu nu mai zbor. Am aterizat.

Numai ca Cutia mea nu avea aceleasi "virtuti" pe care le inchisesera zeii candva. Ascundea de fapt bucurie, tristete, lacrimi si zambet, deznadejde si deziluzii, nou inceputuri si sfarsituri de poveste. Antica SPERANTA m-a insotit si pe mine. Am inchis-o in camera de aur a sufletului. Deci acum sunt fericita ca vad in sfarsit realitatea, care insa ma doare ca o rana deschisa peste care se toarna spirt. Dar strang din dinti, imi pastrez zambetul si privesc orizontul: vad firul unui nou inceput.

Si chiar daca am renuntat la trairi onirice..am ramas cu ceva aschii. Banuiesc ca boala nu se vindeca cat ai pocni din degete.

Ceea ce a fost ramane ca o poveste. Amintiri care oricum nu pot sa le sterg si de aceea m-am hotarat sa le pastrez. Reprezinta de fapt, diagnosticul si evolutia "nebuniei" mele.

4 Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,

5 nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,

6 nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr,

7 acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul.

8 Dragostea nu va pieri niciodată.

Stau acum si am gandesc de ce nu am ales niciodata aceste cuvinte ca motto? Probabil as fi fost salvata de multe. Eh, dar decat deloc, mai bine mai tarziu. Asa ca, ma rog Domnului sa pot trai dupa aceste cuvinte.

Oricum, momentan locuiesc pe Marte. Strada Absurdului, numarul infinit. Am o discutie ambigua cu Idiotul lui Dostoievski. Nici macar nu mai stiu care e el si care sunt eu. Dar cel putin nu am bagaje de carat cand voi pleca de aici.

cuvinte.

Cuvintele sunt poate cea mai puternica arma care exista, lasand la o parte armele biologice, bombele si alte asemenea ustensile. Eu le-as numi "arme virtuale". Au un impact fenomenal. Insa se cele mai multe ori "ucid" puternic. Pentru mine insa au adus o picatura de apa pe care am pastrat-o intr-un frumos vad de sticla.

" O sa imi lipsesti, chiar imi placea de tine "

"si noi pierdem poate cea mai mare valoare intre noi... care exact ca o floare cand sa infloreasca... o rupi "

" si acum... cand sa dai si tu ce ai mai bun in biserica...ne parasesti... "

Multumesc Domnului pentru oamenii pe care mi i-a trimis ca sa imi aduca un zambet printre lacrimi.

Se zice ca " fara lacrimi ochii nu ar vedea curcubeul " si poate ca asa si este. :)

dezamagire

Paler..autorul meu preferat, daca ar fi sa vorbesc numai de 2, 3, 4 carti. Nu mai mult din pacate.Am cel mai mare respect pentru Viata pe un peron, Autoportret intr-o oglinda sparta si Scrisori imaginare. Atat. Dincolo de ele regasesc aceleasi idei, repetate nu numai in carti diferite, ci si in aceeasi carte. Obsesia lui pentru Don Quijote se vede perfect in "scrisorile" sale. De ce trebuie sa apara si in Apararea lui Galileo Galiei? Chiar era un "must"?

Acelasi lucru e si cu Don Juan. Numai ca Calomnii mitologice a pus capac la toate. In 50 de pagini sa repeti aceleasi idei e aberant. Mai mult chiar, doua fraze se gasesc chiar in doua exemplare in primele 50 de pagini.

E trist sa fii dezamagita de un mare om. Dar are si o scuza. A fost scris la batranete si nu a fost revazut niciodata. A dat curs fluxului gandirii.

Si poate mai bine ca el. Cartile lui tot le citeste cineva. Aberatiile mele nu si-au gasit inca cititorul.

27 spre 26.

Am o noua obsesie: fugit irreparabile tempus. Si asta e pentru ca ii simt amprenta in fiecare miscare. Nu poate sa treaca o zi fara sa o scad. Pe ea, pe urmatoare, pe urmatoarea dupa urmatoarea.

Plec.

Si nu plec in vacanta cu prietenii, familia, o saptamana, o luna.

Plec departe de toti si toate. Dar poate ca mai bine ar fi fost sa plec si eu pe Marte. Cel putin m-as fi putut intoarce cand mi-era dor de "acasa".

Plec in Anglia. Nici eu nu stiu ce m-a apucat si de ce m-a apucat. Adica stiu. Dar n-are rost. Azi n-am chef de povesti caci zanele, printesele si printii se intuneca usor in minte.

De prietenii mei ma desparte un an. Dar oare voi mai avea prieteni? Poate da, poate nu. Chiar daca sunt de neinlocuit sunt substituibila.

Oamenii vin si pleaca. Asa va fi si cu mine: Strainul lui Camus, dar cu un sfarsit diferit. Poate am sa ii scriu o scrisoare. Un zambet final ar fi schimbat cartea. Sau poate o schimb eu. Ma mai gandesc.

Pana atunci mai sunt 27 de zile.

Time has come, time has past ...

A trecut. In curgerea lui ireversibila nu s-a oprit nici macar o secunda. Dar oricum nu avea rost. S-a terminat si cu bacul. E experienta a ne-experientelor. Cel putin pentru mine. Am ramas cu un gust mai amar decat dupa o teza. Cel putin acolo foloseam tot ce invatam pentru ca de obicei nu ma chinuiam sa invat prea mult.

Dar sa privesc in retrospectiva. Auzeam ca bacul e usor, ca nu merita stress, ca trece ca si cum n-ar fi fost. Si asa a fost. Dar eu nu am crezut chiar tot ce zicea si acum, ca tot amul care a dat si el bacul zic: "Aveau dreptate unii". In schimb, eu i-am ascultat pe altii care spuneau: "O. dar vai, nu se poate spune asa ceva..bacul este greu.Invatati! Invatati! Invatati!". Si ma refer strict la limba romana. N-are nici un rost.

Am pierdut o saptamana invatand din zori de zi pana noaptea tarziu, la cel mai ad literam mod. Am facute schite si am bodoganit in camera mea comentarii de imi era si lene sa mai vorbesc de acum. Ca sa nu mai zic de ura pe care incepeam sa o manifest pentru "infantila" mea camera. Simteam ca inebunesc. Si nici macar nu terminasem totul de invatat. Si atunci a inceput stress-ul care mi-a omorat in mod inutil si irevocabil cativa din neuroni ce, spre parerea mea de rau, nu se mai inmultesc. Luni dimineata imi mai doream o zi sa mai fi avut ca sa termin de invatat. Dupa ce am primit subiectele si am vazut basmul cult dar, mai exact, caracterizarea unui personaj imi doream sa dau timpul inapoi cu vreo cateva zile..si sa ma fi oprit acolo cu invatatul. Mi-ar fi ajuns. Si asa nu vazusem niciodata cum arata o caracterizare la Harap Alb si a trebuit sa folosesc cultura mea si cateva fraze din comentariu.

Si as fi putut folosi zilele alea sa invat la matematica: ziua in care fiinta mea a ajuns la paroxismul negativ. Acum ma rog doar sa trec. Dar probabil ca acum traiesc unul dintre cele mai frustrante momente. Sa stii ca nu esti prost si totusi sa nu fii sigur ca iei bac-ul. Sa stii ca ai invatat un an si nu ai reusit sa scoti o nota relativa. Si sa traiesti cu stress post-bac. Dar ce va fi va fi. A trecut timpul, nu mai poate fi dat inapoi.

Cat despre biologie .. am invatat pentru cultura mea generala, chiar daca as fi putut sa nu ma fi chinuit asa mult cu o zi inainte de examen. As fi stiut la fel de bine, dar imprevizibilul te indeamna sa mergi mai departe si sa astepti un rezultat.

Si acum astept o fatala zi de duminica.

Scrisoare

Draga Tu,

Cum mai esti? Banuiesc ca te bucuri de viata. Ultima oara zambeai. Si nu iti fa griji: intr-o zi problemele astea care le ai vor disparea. Numai sa zabesti in continuare :)

Am inteles ca Inima nu a ajuns la tine. S-a ratacit. Si cand ma gandesc cat am ezitat sa o trimit la tine. Trebuie sa recunosc: mi-era frica sa nu mi-o trimiti inapoi. Si apoi, ii era si Inimii frica ca n-ai s-o primesti, ca are sa se rataceasca, ca nu stie drumul. Dar eu venit niste prietene si cunostinte care i-au desenat harta. Sa stii ca parea chiar foarte simplu. Am si calculat..nu trebuia sa ii ia mult timp. A avut mare grija, mititica, sa nu uite harta, dar tu te-ai mutat si nu mi-ai trimis noua ta adresa.

Acum rataceste printr-o padure. Nu pot sa ma duc dupa ea inca. Am putina treaba. Dar imi pregatesc bagajul sa plec sa o caut si daca o voi gasi voi ramane sa locuiesc prin imprejuri. Numai sa termin cu BAC-ul.

Cu drag,

Eu

Pentru ca ai ingaduinta

"Cea mai teribila groaza pe care o poate simti un copil este sa nu fie iubit, si se teme ca de moarte sa nu fie izgonit. Cred ca fiecare om din lume a simtit mai mult sau mai putin ce inseamna sa fii izgonit. Iasr o data cu izgonirea vine si furia, iar furia atrage dupa sine o fapta rea, razbunarea pentru izgonire, iar fapta rea aduce pacatul- acesta este istoria omenirii."

"Nu-i asa? Daca faci bine, vei fi bine primit; dar daca faci rau, pacatul pandeste la usa; dorinta lui se tine dupa tine, dar tu sa-l stapanesti." (Geneza 4:7)

"Traducerea populara americana le ordona oamenilor sa invinga pacatul, si pacatul poate fi numit ignoranta. Traducerea din Biblia regelui Iabob face o promisiune in "tu il vei stapani", lasand sa se inteleaga ca omul va invinge cu siguranta pacatul. Dar cuvantul ebraic, cuvantul timsbel - "ai ingaduinta" - iti da o posibilitate de alegere Acesta e cel mai important cuvant din lume. Asta inseamna ca drumul e deschis. Dreptul de a alege revine omului. Penru ca daca e adevarat ca "ai ingaduinta", este tot atat de adevarat si ca "nu ai ingaduinta"."

"...sufletul omenesc (...) e mereu atacat, dar niciodata distrus... pentru ca "ai ingaduinta"..."

La rasarit de Eden, John Steinbeck

Raspunsul Domnului ...

Iov 38
1. Domnul a raspuns lui Iov din mijlocul furtunii si a zis:

(...)

4. Unde erai tu cand am intemeiat pamantul? Spune, daca ai pricepere.

5. Cine i-a hotarat masurile, stii? Sau cine a intins franghia de masurat peste el?
6. Pe ce sunt sprijinite temeliile lui? Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului,
7. atunci cand stelele diminetii izbucneau in cantari de bucurie si cand toti fiii lui Dumnezeu scoteau strigate de veselie?
8. Cine a inchis marea cu porti, cand s-a aruncat din pantecele mamei ei?
9. Cand i-am facut haina din nori si scutece din intuneric;
10. cand i-am pus hotar si cand i-am pus zavoare si porti;
11. cand am zis: "Pana aici sa vii, sa nu treci mai departe; aici sa ti se opreasca mandria valurilor tale"?
12. De cand esti, ai poruncit tu diminetii? Ai aratat zorilor locul lor,
13. ca sa apuce capetele pamantului si sa scuture pe cei rai de pe el?
14. Ca pamantul sa se schimbe ca lutul pe care se pune o pecete, si toate lucrurile sa se arate imbracate ca in haina lor adevarata?
15. Pentru ca cei rai sa fie lipsiti de lumina lor, si bratul care se ridica sa fie zdrobit?
16. Ai patruns tu pana la izvoarele marii? Sau te-ai plimbat tu prin fundurile adancului?
17. Ti s-au deschis portile mortii? Sau ai vazut tu portile umbrei mortii?
18. Ai cuprins tu cu privirea intinderea pamantului? Vorbeste, daca stii toate aceste lucruri.
19. Unde este drumul care duce la locasul luminii? Si intunericul unde isi are locuinta?
20. Poti sa le urmaresti pana la hotarul lor si sa cunosti cararile locuintei lor?
(...)
22. Ai ajuns tu pana la camarile zapezii? Ai vazut tu camarile grindinei,
23. pe care le pastrez pentru vremurile de stramtorare, pentru zilele de razboi si de batalie?
24. Pe ce cale se imparte lumina? Si pe ce cale se imprastie vantul de rasarit pe pamant?
25. Cine a deschis un loc de scurgere ploii si a insemnat drumul fulgerului si al tunetului,
26. pentru ca sa cada ploaia pe un pamant fara locuitori, pe un pustiu unde nu sunt oameni;
27. pentru ca sa adape locurile pustii si uscate, si ca sa faca sa incolteasca si sa rasara iarba?
28. Are ploaia tata? Cine da nastere picaturilor de roua?
29. Din al cui san iese gheata si cine naste promoroaca cerului,
30. ca apele sa se ingroase ca o piatra, si fata adancului sa se intareasca?
31. Poti sa innozi tu legaturile Gainusei sau sa dezlegi franghiile Orionului?
32. Tu faci sa iasa la vremea lor semnele zodiacului si tu carmuiesti Ursul mare cu puii lui?
33. Cunosti tu legile cerului? Sau tu ii oranduiesti stapanirea pe pamant?
34. Iti inalti tu glasul pana la nori, ca sa chemi sa te acopere rauri de ape?
35. Poti tu sa arunci fulgerele ca sa plece? Iti zic ele: "Iata-ne"?
36. Cine a pus intelepciunea in negura norilor sau cine a dat pricepere intocmirii vazduhului?
37. Cine poate sa numere norii cu intelepciune si sa verse burdufurile cerurilor,
38. pentru ca sa inceapa pulberea sa faca noroi, si bulgarii de pamant sa se lipeasca impreuna?

doar litere pe o hartie...

S-a trezit in dimineata aceasta, ca de obicei, insa nu era pregatita sa daca fata unei noi zile. Ela s-a hotarat sa ramana in pat, sa urmareasca zborul unei muste patrunse in camera ei spontan. Prima forma a fost un cerc cu anticele sale semnificatii: perfectiunea, eternitatea.

"Ce musca! Ea chiar nu stie ca nmic nu e perfect? De ce incearca sa-si depaseasca limitele? Nimic din ce facem nu dureaza."

Musca s-a asezat pe coltul dulapului. Parea ca se odihneste. Ela astepta urmatorul desen creat de zborul mustei care intarzia sa apara. Intr-un final bazaitul s-a auzit din nou; mica insecta s-a gandit sa isi paraseasca locul de popas si a pornit intr-un adevarat periplu: s-a gandit ca suprafata apei din acvariu e vreun loc solid. Pestii insa nu au tinut cont de "credinta" mustei: Ela nu ii mai hranise de mult.

Si cercurile au impaienjenit ochii Elei incet, tot mai incet.

Si asa a inceput caderea fetei in abis. Strigate deznadajduite, scari ce coborau fara a mai putea fi urcate, drumuri ce duceau in negura timpului. Doar undeva, departe stralucea o lalea galbena. Acolo trebuia sa ajunga Ela. Si a pornit ea, asemenea mustei intr-o noua calatorie. Spera numai sa nu fie ultima. Dar dupa primul pas facut inspre Tel, sobolanii rautatii au inconjurat-o blocandu-i orice miscare.

"Din nou cercuri? Sa fie oare rautatea calea spre laleaua mea?"

Si atunci au disparut sobolanii si o data cu ei si curajul Elei. Dar o explozie de culoare galbena i-a atras atentia fetei si a intrezarit pentru o secunda calea spre floare.

N-a fost unsor. Viperele fatarniciei, paianjenii urii, scorpionii deznadejdii, maracinii durerii si ai deziluziei si-au lasat adanc urmele in pielea ei alba si catifelata, dar a ajuns la destinatie.

Laleaua era a ei pentru totdeauna. Iar musca zbura in cercuri deasupra frumoasei flori.

Love poem

El: Cand dau sa pornesc tractorul
Hop! s-a-ntepenit motorul.
Ma dau jos, ma uit la el:
ii cazuse-un surubel
si o piulita noua.
Le pierdusem pe-amandoua.
Si ma var eu sub tractor,
caut in pamant de zor:
Nici surub, nici piulita...

Ea: Ia asculta, mai badita!
Cand e cerul plin de stele
Tu-mi vorbesti de surubele?

El: Pai, iti spun tot ce-am patit!

Ea: Parca mi-ai mai povestit!

El: Cand dau sa pornesc tractorul
Hop! s-a-ntepenit motorul.

Ea: Ia incearca dumneata
Sa-mi vorbesti de altceva.

El: De-alceva? Cum, despre ce?

Ea: Iaca ... despre ... dragoste!

El: Despre dra ...a ..., nu pot,
Ca ma balbai rau de tot.
Pot vorbi despre orice
Numai nu de dragoste.

Ea: Dar cand vezi padurea toata
Cum sta-n umbra imbracata
Si pe bolta-s stele mici,
Parca-s mii de licurici
Nu-ti vin vorbele de dor?

El: Vin!

Ea: Ce-mi spui?

El: Despre tractor!

Ea: Cand auzi cum ciocarlia
Iti doineste bucuria
Prin desisul frunzelor...

El: Ca un zumzet de motor...

Ea: Of, gandeste-te putin:
Cerul tot este senin
Numai noi stam in livada
Vine luna sa ne vada
Vantul a plecat si el
Te gandesti la ...

El: ... surubel!
Unde oare a cazut?
Unde oare l-am pierdut?

Ea: Stam alaturi amandoi
Si suntem numai noi doi...
Ma intreb si eu badita
Cum se fura o gurita?

El: ... c-o piulita
Toate s-ar fi rezolvat
Si motorul reparat.

Ea: Mai badita, pe ogor
Poti sa-mi spui despre tractor
Tot ce vrei si ce poftesti.
Dar cand seara ma-ntalnesti
Sa n-amesteci dorul
Cu surubul si tractorul.
Oare chiar iti sunt eu draga?

El: Ai sa-mi fii o viata-ntreaga!

Ea: Uite-un cuvintel de dor
De la tine-astept sa-mi vina
Nu-mi vorbi despre tractor

El: Nuuu .......
Atunci despre .... combina!

Ps.: nu e creatie proprie.

Copil.

Ce spune un copil de 2-3 ani intr-o zi cu soare, cand langa el in maxi- taxi sta o fata mult mai mare:

" Gagica ale ceas. Buta volbeste cu gagica."

Varsta propice pt un asemenea vocabular.

Calatorie la Polul Nord

Si ce daca vreau sa merg desculta pe luna, sa ratacesc in cantec de ciocarlie, sa cant cu floarea de nu-ma-uita si sa ma joc cu vantul? Au inflorit caisii amintirii, adie boarea nostalgiei: unde mi-e copilaria?

Am pornit singura la drum, dar in singuratate e nevoie de o dragoste prea mare pentru a putea supravietui. Si n-am gasit-o pe tarmul marii; norii o ascundeau intr-o picatura de ploaie. Iar morile de vant, in loc sa rupa acel fir timid de apa, au facut ca focul sa se inteteasca. Panza de paianjen ce lega iluzia mea s-a destramat.

Daca spun: "Nu mai are rost" perpetuez o melodrama aiurea realizata, iar limita cand banala mea tragedie tinde la infinit e caz de nedeterminare: de fapt, ma pierd in mare.

Asa ca m-am gandit sa plec la Polul sud sa vad aurora boreala. Vreau sa fac o copca, sa prind un peste mic si colorat. Chiar o caut cu lumanarea? Oricum ar fi, tot trebuie sa ma duc caci ma sufoca nemarginitul singuratatii. Uite, am pregatit valiza, dar trebuie sa caut haine. Credeam ca fericirea se poate cumpara de la orice magazin, insa cateodata e doar culoarea simpla a unui cer spalacit. Si totusi dragostea nu are nevoie de intelepciune, ci de speranta asa ca am plecat cu valiza aproape goala. E mai bine asa. Cel putin nu e prea greu bagajul. As putea sa il duc si singura, insa ar fi frumos din partea ta sa ma ajuti. Daca nu vrei, nu e bine sa insist.

Cand ajung te sun eu. Am sa iti spun ca totul e bine, ca e frig si ca pe cer se unduie valuri de lumina. Ai sa vrei sa vii si tu, numai ca va fi prea tarziu: vei fi pierdut trenul, iar cand vei fi ajuns voi fi un bloc de marmura,stralucind in miliarde de culori.

Dar ma opresc. Moara de vant de invarte mereu si nu pot pleca la Polul Nord.

Reteta.

"Pentru sanatatea dumneavoastra se recomanda sa aveti cel putin doi prieteni."

Eram undeva, la etaj, uitandu-ma in oglinda cand am auzit: "Pentru sanatatea dumneavoastra se recomanda sa aveti cel putin doi prieteni."De fapt, cand stau si ma gandesc, nu cred ca ar fi o asemenea reclama si in realitate nici nu am dat macar un search pe google sa vad daca exista. Cel mai probabil este ca, in mintea mea, s-au suprapus 2 reclame: cea de la Vodafone si ultra-cunoscuta recomndare a medicilor. Oricum ar fi, nu pot sa zic ca imi pare rau.

By Anna.

Umatoare creatie nu imi apartine. Este a Anei. In exclusivitate.

Au fost doi.

Ea zvelta, cu parul castaniu, pielea stravezie, parea din alte timpuri, iar ochiii sclipeau si vorbeau de inteligenta si vitalitatea ei, radia in jur optimism si cand erai langa ea toate sentimentele negative plecau parand ca nu mai vrei sa se intoarca. El, cu greu se poate contura un portret, dar ceea ce e sigur e ca o iubea, o iubea atat de mult incat atunci cand era langa ea, capata trasaturile ei aproape perfecte. Aici nu se poate pune problema geloziei sau invidiei, cei doi necunoscand decat frumusetea vietii provenita din iubirea ce amandoi o tineau cu indarjire in suflete.Era o iubire aproape divina, si ingerii s-ar fi inchinat in fata lor si probabil ca o faceau, doar ca ei( cei doi) nu ii observau, fiind coplesiti de dragostea pentru celalalt.

Stop.

Asta poate fi posibil insa doar intr-o lume perfecta, care este greu de gasit sau nici macar nu exista. Sunt doi. Ea o fata obisnuita, cu un trup frumos la vedere, nici prea slaba, nici prea grasa, traia alaturi de el, un tip bine facut, poate mai bine decat ea. Se intelegeau bine, cu exceptia certurilor zilnice legate de ceasca murdara de cafea, gunoiul nedus sau cartea asezata pe pat in loc sa fie in biblioteca. Duceau o viata linistita, tulburata rareori de cate o moarte sau nastere in familie. Au fost profund afectati de moartea mamei ei, au tinut doliu si nu au vorbit unul cu celalalt, crezand ca astfel durerea se retrage. In cele din urma, dupa doua saptamani s-au imbratisat si viata lor a continuat : iesiri mai dese in parc, plimbari pe strazile prafuite ale orasului, iesiri in afara orasului la munte si multe alte activitati ce pareau ca le mentine relatia. Nu stiu daca s-au cunoscut vreodata cu adevarat, dar ceea ce stiu este ca timp de doi ani au fost doi indragostiti normali, banali as putea spune.

La sfarsit ei s-au despartit, poate ca aveam dreptate, nu au reusit sa se cunoasca, ambii fiind prea mandri de a se deschide cu adevarat fata de celalalt. Trebuia sa se intample o tragedie , cum a fost moartea mamei ei pentru a se apropia mai mult unul de altul. Sfarsitul acestui cuplu aparent fericit.

A fost unu si a fost una.

Are you ready?

Si uite ca traim intr-o lume colorata.. rosu, verde, dar mai ales galben.Galben e tricoul, pantalonii, soarele ce vegheaza intr-o calda zi de primavara cand un fir de fum se inalta usor dintr-o carne rosie.Alaturi sta un suc tot galben si toate se armonizeaza.
EA pluteste prin aceste culori, debordand de bucurie, fericire, voie buna si distractie.

- Hei, vrei sa razi si tu cu mine? Te rog.
EL ii raspunde cu gingasie. EA capata cea mai dulce fata: de indragostita.

Ne pregatim de nunta?

Ps: Primul pas este negarea :)

N-am stiut ..

Cred ca nu sunt doar eu si Holograf care nu am stiut..muulte. N-am stiut ca toate lucrurile sunt bune doar la inceput si ca dupa vine o furtuna de complicatii si pagini intregi de ecuatii algebrice pe care nu le mai poti rezolva daca nu ai pastrat caietele de matematica ca sa ii mai poti gasi pe X si Y ...



Se termina viata si nu o ia de la inceput, dar ceea ce stiu este ca depinde cum se termina. Cred ca mai este loc de o noua melodie.. ceva de genul ca "unele lucruri pot fi mai bune la sfarsit decat la inceput". Nici eu nu stiu ce nu mai stiu sau ce mai stiu: pot doar sa ma pierd in praf de stele si sa visez toata ziua.Insa si in praful stelelor exista comete.. insa,din pacate, asta inca nu ma opreste sa visez.Iar visele mele nu dauneaza sanatatii nimanui.Cine stie daca nu viata nu va fi ca in visul meu? Speranta moare ultima :)

"Don't wait until everything is just right. It will never be perfect. There will always be challenges, obstacles and less than perfect conditions.So what? Get started now. With each step you take, you will grow stranger and stronger, more and more skilled, more and more self- confident and more and more successful."

Remember, Remember the 11th of December...

Desi era un drum lung, calatoria se anunta a fi banala pentru Alexia. Cateva ore nedormite, insa in final vor ajunge intr-un loc frumos. Vor explora noi pamanturi, vor mirosi si alte flori, vor alerga pe un camp mare si verde, va mai adauga o noua pata de culoare picturii ei, o noua nota in simfonia vietii..Asta visa tanara fata cand a fost trezita la realitate de o vocea ce ii parea atat de cunoscuta, rasunandu-i atat de clar in toate ungherele mintii.



- Hei, priveste rasaritul! Poti sa vezi cat de frumosi sunt muntii?
- Da, se scalda in razele timide ale soarelui.
Nu era singura care observa natura, ba chiar Alexei ii atrase atentia asupra unui pastel pe care nu-l observase. Acum calatoria nu ii mai parea banala Alexiei. Avea cu cine sa priveasca cerul, locul in care toate sperantele ei erau prinse intr-un curcubeu multicolor de flori.


..She will always remember the 11th of December..

Privind in urma..tot ce e scris aici e fals. Iluzii.

Flegmatic..

Am aflat de curand ca unii din "sfintii parinti" sunt flegmatici: pierd timpul gandindu-se prea mult in loc sa treaca la fapte si se pierd in propria lor timiditate atunci cand trebuie sa vorbeasca. Banuiesc ca e perfect normal pentru ei.

O persoana care debordeaza de energie, nu reuseste sa stea in mintea ei, vrea comunicare, anturaj si zambet e categoric colerica, eventual o combinatie de coleric si sangvinic. E personalitatea unei "sfinte".

Se mai stie din antichitate ca flegamticii cu flegmatici nu se prea inteleg..e ca si cum ai pune 2 tauri in acelasi grajd. Si atunci, de ce ar vrea ea, domnisoara, sa fie flegmatica si sa mediteze toata ziua pe marginea unei fantani cand ar putea sa fie Colerica..si sa discute cu un flegmatic pe marginea fantanii? Cu siguranta nu le-ar dauna o "discutie ortodoxa".

Concluzie pt Colerice: nu va incapatanati sa fiti flegmatice :)

Mai e timp?

Niciodata nu e tarziu pana nu e prea tarziu ... M-am trezit intr-o dimineata si mi-am dat seaama ca in noaptea ce a trecut am pierdut ceva.Dar ce? Si unde? Cum poti sa pierzi ceva in timp ce dormi sau in vis? Am crezut ca e o iluzie si am inceput o noua zi, adaptandu-ma la cerintele zilei cautand mereu sa ma regasesc. Ma afla la o rascruce de intunecate prapastii si a trebuit sa aleg: cea din stanga. Dar o ceata grea m-a invaluit in acel moment si vulturii au inceput sa atace.Luna a rasarit, lupii si bufnitele canta in duet uvertura unei simfonii. Si din nou trebuie sa aleg dintre 2 carari: cea din dreapta ... partea stanga a creat deja o prapastie in mine. De ce e asa pustiu? Alegerea a fost facuta, nu mai stiu drumul de intoarcere, nu mai stiu ce am pierdut, nu mai stiu unde sunt ... ma opresc si astept.
Vreau sa ies in ploaia de primavara si sa ma infasor intr-un curcubeu. Vreau pacea.Sper doar ca nu e tarziu.

Cat e ceasul? Mai este timp?

Aiureli...

"- Ce crezi despre Arta? ma intreba ea.
- E o boala.
- Dragostea?
- O iluzie.
- Esti sceptic.
- Niciodata. Scepticismul e inceputul Increderii.
- Cum esti tu?
- A defini inseamna a limita.
- Da-mi un indiciu.
- Atele se rup. Te-ai rataci in labirint.
- Ma zapacesti. Hai sa vorbim despre altceva."

Oscar Wilde, Portretul lui Dorian Grey

Timpul...

"- La ce slujeste clepsidra aceasta in care ninge nisipul?
- Cateodata cu ea masuram timpul...
- Ce este timpul?
- Este ceva care pleaca. Si nu se mai intoarce.
- Deci e ca floarea care a palpait pe creanga marului si a plecat pe o suvita de vant. Si nu s-a mai intors. Floare e timp?
- O farama de timp. O fluturare de timp, ca un zambet"

V. Manucanu

Oglinda

Privesc într-o oglindã și mi se pare cã am mai vãzut acea imagine undeva, o data.De mai multe ori am vãzut-o. E un chip ce se pierde prin marea de fețe. Şi totuși, ce deosebește o ființa de alta? Cum fac deosebirea intre cele douã persoane care se uitã, chiar acum, în oglindã?

O umbrã întunecatã acoperã cel dintâi portret: urã și nefericire, tulburare și tristețe.Zbuciumul interior i- încleștat gura. Totul pare absurd și urât de privit. Oare e stricatã oglinda? De ce nu strãlucește nimic și totul e atât de tern la acest portret? Dar alãturi stau, totuși, doi ochi ce lucesc emanând bucurie și viațã ce sper ca vor umple, candva, inimile întregului pamant. Fericirea sufletului trãdeazã dragostea și pasiunea ce stau ascunse prin toate odãile acestuia.O sclipire micã, acolo, in golțul gurii denotã inteligența iar zâmbetul și frunte descrețitã relaxeazã privitorul chipului din oglindã. De unde vin pacea și încrederea pe care le are omul fericit?

Cu siguranțã nu e defectã oglinda și nici nu e un miraj. Şi totuși, care este originea tuturor acestor trãiri lãuntrice? Cu un zâmbet înțelegator portretul din rãspunde:

" Toți avem aceeași origine. Am pornit din același punct."

"Se poate?"

" Eram ca el."

" Nu semãnați în nici un fel."

Portretele din oglindã au dispãrut ca în ceațã… Am rãmas doar eu privind la chipul meu. Unde s-a pierdut originalul? De ce nu mai am nimic din ceea ce am fost? Încerc sa zâmbesc și sper cã poate voi schimba ceva. Si daca incerc in zadar? Daca nu mai e nimic de facut si m-am pierdut prin gaurile negre ale timpului, blocata in amintiri..inchisa in imagini si ganduri ce izvorasc cu o nebanuita putere din abisuri intunecate, adancurile fricii si ale dezamagirii?Tot ce gandesc, vad, iubesc, traiesc, expir, admir e invaluit intr-o pacura a deziluziei...Unde e fericirea?..Ofer recompensa..Imi vreau zambetul inapoi, vreau raza de soare ce imi lumina cararea dimineata cand aerul primaverii inalta trilul pasarilor spre Absolut, imi amplifica dragostea si descuia portile Visului, ale Rasului.. ale Optimismului..

...Armonia începe cu un zâmbet..Vreau chipul cerului in mine din nou...Cum il gasesc?