Si ce daca vreau sa merg desculta pe luna, sa ratacesc in cantec de ciocarlie, sa cant cu floarea de nu-ma-uita si sa ma joc cu vantul? Au inflorit caisii amintirii, adie boarea nostalgiei: unde mi-e copilaria?
Am pornit singura la drum, dar in singuratate e nevoie de o dragoste prea mare pentru a putea supravietui. Si n-am gasit-o pe tarmul marii; norii o ascundeau intr-o picatura de ploaie. Iar morile de vant, in loc sa rupa acel fir timid de apa, au facut ca focul sa se inteteasca. Panza de paianjen ce lega iluzia mea s-a destramat.
Daca spun: "Nu mai are rost" perpetuez o melodrama aiurea realizata, iar limita cand banala mea tragedie tinde la infinit e caz de nedeterminare: de fapt, ma pierd in mare.
Asa ca m-am gandit sa plec la Polul sud sa vad aurora boreala. Vreau sa fac o copca, sa prind un peste mic si colorat. Chiar o caut cu lumanarea? Oricum ar fi, tot trebuie sa ma duc caci ma sufoca nemarginitul singuratatii. Uite, am pregatit valiza, dar trebuie sa caut haine. Credeam ca fericirea se poate cumpara de la orice magazin, insa cateodata e doar culoarea simpla a unui cer spalacit. Si totusi dragostea nu are nevoie de intelepciune, ci de speranta asa ca am plecat cu valiza aproape goala. E mai bine asa. Cel putin nu e prea greu bagajul. As putea sa il duc si singura, insa ar fi frumos din partea ta sa ma ajuti. Daca nu vrei, nu e bine sa insist.
Cand ajung te sun eu. Am sa iti spun ca totul e bine, ca e frig si ca pe cer se unduie valuri de lumina. Ai sa vrei sa vii si tu, numai ca va fi prea tarziu: vei fi pierdut trenul, iar cand vei fi ajuns voi fi un bloc de marmura,stralucind in miliarde de culori.
Dar ma opresc. Moara de vant de invarte mereu si nu pot pleca la Polul Nord.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu