Flegmatic..

Am aflat de curand ca unii din "sfintii parinti" sunt flegmatici: pierd timpul gandindu-se prea mult in loc sa treaca la fapte si se pierd in propria lor timiditate atunci cand trebuie sa vorbeasca. Banuiesc ca e perfect normal pentru ei.

O persoana care debordeaza de energie, nu reuseste sa stea in mintea ei, vrea comunicare, anturaj si zambet e categoric colerica, eventual o combinatie de coleric si sangvinic. E personalitatea unei "sfinte".

Se mai stie din antichitate ca flegamticii cu flegmatici nu se prea inteleg..e ca si cum ai pune 2 tauri in acelasi grajd. Si atunci, de ce ar vrea ea, domnisoara, sa fie flegmatica si sa mediteze toata ziua pe marginea unei fantani cand ar putea sa fie Colerica..si sa discute cu un flegmatic pe marginea fantanii? Cu siguranta nu le-ar dauna o "discutie ortodoxa".

Concluzie pt Colerice: nu va incapatanati sa fiti flegmatice :)

Mai e timp?

Niciodata nu e tarziu pana nu e prea tarziu ... M-am trezit intr-o dimineata si mi-am dat seaama ca in noaptea ce a trecut am pierdut ceva.Dar ce? Si unde? Cum poti sa pierzi ceva in timp ce dormi sau in vis? Am crezut ca e o iluzie si am inceput o noua zi, adaptandu-ma la cerintele zilei cautand mereu sa ma regasesc. Ma afla la o rascruce de intunecate prapastii si a trebuit sa aleg: cea din stanga. Dar o ceata grea m-a invaluit in acel moment si vulturii au inceput sa atace.Luna a rasarit, lupii si bufnitele canta in duet uvertura unei simfonii. Si din nou trebuie sa aleg dintre 2 carari: cea din dreapta ... partea stanga a creat deja o prapastie in mine. De ce e asa pustiu? Alegerea a fost facuta, nu mai stiu drumul de intoarcere, nu mai stiu ce am pierdut, nu mai stiu unde sunt ... ma opresc si astept.
Vreau sa ies in ploaia de primavara si sa ma infasor intr-un curcubeu. Vreau pacea.Sper doar ca nu e tarziu.

Cat e ceasul? Mai este timp?

Aiureli...

"- Ce crezi despre Arta? ma intreba ea.
- E o boala.
- Dragostea?
- O iluzie.
- Esti sceptic.
- Niciodata. Scepticismul e inceputul Increderii.
- Cum esti tu?
- A defini inseamna a limita.
- Da-mi un indiciu.
- Atele se rup. Te-ai rataci in labirint.
- Ma zapacesti. Hai sa vorbim despre altceva."

Oscar Wilde, Portretul lui Dorian Grey

Timpul...

"- La ce slujeste clepsidra aceasta in care ninge nisipul?
- Cateodata cu ea masuram timpul...
- Ce este timpul?
- Este ceva care pleaca. Si nu se mai intoarce.
- Deci e ca floarea care a palpait pe creanga marului si a plecat pe o suvita de vant. Si nu s-a mai intors. Floare e timp?
- O farama de timp. O fluturare de timp, ca un zambet"

V. Manucanu

Oglinda

Privesc într-o oglindã și mi se pare cã am mai vãzut acea imagine undeva, o data.De mai multe ori am vãzut-o. E un chip ce se pierde prin marea de fețe. Şi totuși, ce deosebește o ființa de alta? Cum fac deosebirea intre cele douã persoane care se uitã, chiar acum, în oglindã?

O umbrã întunecatã acoperã cel dintâi portret: urã și nefericire, tulburare și tristețe.Zbuciumul interior i- încleștat gura. Totul pare absurd și urât de privit. Oare e stricatã oglinda? De ce nu strãlucește nimic și totul e atât de tern la acest portret? Dar alãturi stau, totuși, doi ochi ce lucesc emanând bucurie și viațã ce sper ca vor umple, candva, inimile întregului pamant. Fericirea sufletului trãdeazã dragostea și pasiunea ce stau ascunse prin toate odãile acestuia.O sclipire micã, acolo, in golțul gurii denotã inteligența iar zâmbetul și frunte descrețitã relaxeazã privitorul chipului din oglindã. De unde vin pacea și încrederea pe care le are omul fericit?

Cu siguranțã nu e defectã oglinda și nici nu e un miraj. Şi totuși, care este originea tuturor acestor trãiri lãuntrice? Cu un zâmbet înțelegator portretul din rãspunde:

" Toți avem aceeași origine. Am pornit din același punct."

"Se poate?"

" Eram ca el."

" Nu semãnați în nici un fel."

Portretele din oglindã au dispãrut ca în ceațã… Am rãmas doar eu privind la chipul meu. Unde s-a pierdut originalul? De ce nu mai am nimic din ceea ce am fost? Încerc sa zâmbesc și sper cã poate voi schimba ceva. Si daca incerc in zadar? Daca nu mai e nimic de facut si m-am pierdut prin gaurile negre ale timpului, blocata in amintiri..inchisa in imagini si ganduri ce izvorasc cu o nebanuita putere din abisuri intunecate, adancurile fricii si ale dezamagirii?Tot ce gandesc, vad, iubesc, traiesc, expir, admir e invaluit intr-o pacura a deziluziei...Unde e fericirea?..Ofer recompensa..Imi vreau zambetul inapoi, vreau raza de soare ce imi lumina cararea dimineata cand aerul primaverii inalta trilul pasarilor spre Absolut, imi amplifica dragostea si descuia portile Visului, ale Rasului.. ale Optimismului..

...Armonia începe cu un zâmbet..Vreau chipul cerului in mine din nou...Cum il gasesc?