18.02.2011
Drumul de la Bucuresti la Iasi poarta amprenta dezolarii, a unei tristeti existentiale. Pare a sta sub semnul mortii. Case darapanate, stigmatizate, cu o culoare mult prea indefinita uneori sau mult prea colorate - roz bombon, verde fosforescent - o incercare disperata de a crea aparente satisfacatoare pentru vizitatorul speriat. Dar cele mai multe dintre ele sunt lipsite de bucuria culorii, topindu-se in peisaj. Copacii, campurile sunt lipsite de viata. strazile sfideaza regulile circulatiei, iar gaurile se deschid ca ciocurile unor pui de pasare flamanzi. Masini vechi, obosite sau masini noi, ascunse sub praful saraciei. Fetele terne ale omenilor completeaza peisajul. nici macar soarele nu vrea sa zambeasca
dintre nori.
Unde e "dulcea" Romanie cantata de Eminescu? Ce s-a intamplat cu "tara de glorii"? M-am schimbat eu atat de mult incat sa imi displaca propria mea tara sau intr-adevar e acoperita de un val al tristetii si degradarii?
Nu uit trecutul nostru plin de asupriri sumbre, dar lamentatia ne omoara. E ca "picatura chineasca".
Situatie tipica: pe data de 24 ian 2011 s-a votat infiintare unei case de cultura incepand cu data de 1 ian 2011. (auzi multe pe avion, mai ales cand stai langa un consilier de la nu stiu ce parlament/ primarie etc bucuresteana)
