27 spre 26.

Am o noua obsesie: fugit irreparabile tempus. Si asta e pentru ca ii simt amprenta in fiecare miscare. Nu poate sa treaca o zi fara sa o scad. Pe ea, pe urmatoare, pe urmatoarea dupa urmatoarea.

Plec.

Si nu plec in vacanta cu prietenii, familia, o saptamana, o luna.

Plec departe de toti si toate. Dar poate ca mai bine ar fi fost sa plec si eu pe Marte. Cel putin m-as fi putut intoarce cand mi-era dor de "acasa".

Plec in Anglia. Nici eu nu stiu ce m-a apucat si de ce m-a apucat. Adica stiu. Dar n-are rost. Azi n-am chef de povesti caci zanele, printesele si printii se intuneca usor in minte.

De prietenii mei ma desparte un an. Dar oare voi mai avea prieteni? Poate da, poate nu. Chiar daca sunt de neinlocuit sunt substituibila.

Oamenii vin si pleaca. Asa va fi si cu mine: Strainul lui Camus, dar cu un sfarsit diferit. Poate am sa ii scriu o scrisoare. Un zambet final ar fi schimbat cartea. Sau poate o schimb eu. Ma mai gandesc.

Pana atunci mai sunt 27 de zile.